Acasa » David Popovici » Cum a numit L’Equipe prestația românului David Popovici de la Campionatele Mondiale din Singapore

Cum a numit L’Equipe prestația românului David Popovici de la Campionatele Mondiale din Singapore

Cum a numit L’Equipe prestația românului David Popovici de la Campionatele Mondiale din Singapore
Sursa: Profimedia, 28.07.2025

L’Equipe a dat verdictul după ce l-a văzut pe David Popovici la Campionatele Mondiale de natație din Singapore.

Jurnaliștii prestigiosului cotidian din Hexagon au analizat evoluția românului și au tras o concluzie cât se poate de clară.

Cum a numit L’Equipe prestația românului David Popovici de la Campionatele Mondiale din Singapore

David Popovici a impresionat la Campionatele Mondiale de natație din Singapore. Sportivul român a reușit să se califice în finala de 200 de metri liber.

Finala probei va avea loc marți, pe 29 iulie, de la ora 14:02. Performanțele lui David Popovici de la Campionatele Mondiale de natație au avut ecou și în Franța. Jurnaliștii de la L’Equipe l-au văzut în acțiune pe român și au dat verdictul.

„Dimineața a fost marcată și de seriile probei de 200 m, în care recordmanul mondial la 100 m, chinezul Pan Zhanle, a fost eliminat, clasându-se abia pe locul 22 cu timpul de 1:47.66. În schimb, românul David Popovici, campion olimpic la această distanță, și-a gestionat perfect cursa, accelerând în ultimii cincisprezece metri pentru a obține cel mai bun timp: 1:45.43”, a notat L’Equipe.

Reacția lui David Popovici după ce s-a calificat cu al 4-lea timp în finala probei de 200 de metri liber 

David Popovici a reacționat după ce s-a calificat în finala de 200 de metri liber de la Campionatele Mondiale de natație din Singapore: „Prima oară când am fost în Asia la un concurs aveam 16 ani, la Jocurile Olimpice. Eram extrem de neinițiat.

Fiecare cursă era o nouă experiență pentru mine. Aveam multe de învățat. La Fukuoka n-a fost cel mai bun concurs al meu, nu mă simțeam eu bine. După ziua de astăzi, prima zi de calificări și semifinale, pot spune că am trecut de cea mai grea zi.

E și ziua cu cei mai mulți metri. Prima cursă e cea mai dificilă, trebuie să te obișnuiești puțin cu emoțiile de concurs. Până și la nivelul meu, și mult mai sus, lumea are emoții. Sunt cam multe curse, nu ar strica să se înoate calificări și semifinale direct.

E în regulă, sunt cârcotaș, e bine. A trecut cea mai grea zi. Mă simt OK, trebuie să dorm și mă odihnesc pentru mâine. Sunt mulțumit. A fost o semifinală ca la carte”, a declarat românul David Popovici, potrivit GSP.